Cele trei cauze posibile ale prăbușirii avionului din Rusia. Anunțul făcut de ministrul pentru Situații de Urgență

Cele trei cauze posibile ale prăbușirii avionului din Rusia. Anunțul făcut de ministrul pentru Situații de Urgență
Publicat: 12/02/2018, 08:29

„Activitățile de la locul accidentului se desfășoară non-stop. Planificăm să încheiem etapa principală a operațiunii de căutare de aici în decurs de șapte zile, pentru că avem o suprafață mare pe care au fost împrăștiate fragmente ale epavei, precum și din cauza stratului de zăpadă și a profilului complicat al terenului”, a spus ministrul rus.

Vladimir Pușkov a adăugat că prioritatea în acest moment este reprezentată de acordarea întregii asistențe necesară familiilor victimelor, fiind desfășurată o cooperare cu toate regiunile unde locuiau pasagerii.

Identitatea tuturor persoanelor decedate va fi stabilită prin efectuarea unor expertize genetice, care pot dura două-trei luni.

Doar doi cetățeni străini – un elvețian și un azer – s-au aflat printre cei 71 de pasageri ai avionului care s-a prăbușit duminică în Rusia, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Inițial, autoritățile au anunțat că este vorba despre trei persoane.

Un avion de pasageri al companiei ruse Saratov Airlines, cu 71 de persoane la bord, s-a prăbușit duminică la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova către orașul Orsk. Fragmentele avionului au fost descoperite în districtul Ramenskoye din regiunea administrativă Moscova. Cauza prăbușirii aeronavei urmează să fie stabilită de către anchetatori, iar variantele luate în calcul sunt condițiile meteo, o eroare de pilotaj sau o defecțiune tehnică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bancher condamnat la moarte pentru luare de mită. Câți bani a luat
LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Zanni a decis ce va face cu premiul de 100.000 de euro de la Survivor...
ȘOCANT! E de nerecunoscut după ce a slăbit ENORM. A ajuns piele și os: „Am...
PSD vrea impozit progresiv după alegeri. Cât ar plăti românii cu salarii de peste 10.000...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Ce prețuri au alimentele în Ucraina, pe timp de război! Zece ouă costă doar 4...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Miniştrii de externe din ţările NATO se întâlnesc pentru a discuta despre armele furnizate Ucrainei
ALERTĂ de furtuni geomagnetice și AURORE pentru 31 mai și 1 iunie
O femeie se afla la o plimbare la marginea orașului și a dat peste o...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Cât promite Melinda Gates că va dona pentru cauza femeilor?
×